E nevoie să zici uneori, dar nu întotdeauna
E o linie fină aici, precum cocaina
Ai trecut-o…
Te-nvârți ca titirezul sub bombardamentele de voci
Te-nțeapă entuziasmul dreptății al spărgătorului de nuci
Incoerențe iraționale în animație
Incapabile să aducă vreo explicație
Bunul simț, rațiunea, compasiunea, dispar
Iar tu te oprești… stupefiată în neclar
Rămâi aici scrâșnind și lovind
Geamurile crăpate ale propriei minți.
Sau ale propriului suflet?
Sau cum să-i mai spun…? Nu e totuna?
vezi mai multe poezii de: IuliaA