De ce îmi ceri mereu dovezi
Cǎ Dumnezeu ar exista?
Nu ţi-e de-ajuns numai sǎ crezi
Şi sǎ-ncetezi a-l cerceta?
Dovada e în omul viu
Care-i pǎmânt şi suflet
Şi nu te-obligǎ la un ştiu,
Ci, cred, fǎrǎ de ,,umblet”.
Mândru fiind, nu te supui
Celui de Sus, ca tatǎl tǎu,
Creaţiei te pleci, nu Lui
Şi te mai plângi de omul rǎu.
Nu crezi deloc în adevǎr,
Cǎ e-n disputǎ mai mereu
Cu mila ce-o iei în rǎspǎr,
Sǎ ierţi... ţi-e totdeauna greu!
Un miracol crezi cǎ minte
Într-un fel cumva teribil
Şi pui crez pe simţǎminte
Ce se contrazic vizibil.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
De acord cu tine, dar omul rămâne om! Are dreptul să pună întrebări și să afle răspunsuri!
stefan doroftei doimaneanu
sâmbătă, 10 septembrie 2016