Floarea-n crizǎ se deschide mângâiatǎ de neşoapte
Arestate între buze pârjolite zi şi noapte
Şi simţindu-şi briza morţii trece-n fructul delicios
Cosmic cuprinzând întrânsul ce-i urât şi ce-i frumos.
Fructul copt are o şansǎ sǎ-şi cunoascǎ rǎdǎcina
De ajunge-n iarba deasǎ uitând repede lumina.
Încǎ poate privi cerul pânǎ când ea, devenirea,
Îl trimite în ţǎrâna care-i va-mplini menirea.
Taina care îl cuprinde sub un cer cu nori chipoşi
Îi aruncǎ-n cap dureri care îi neagǎ sorţi frumoşi
Iar ideea lui de poamǎ pare doar cǎ dânsa este,
Sugerând firescul morţii rǎscitit într-o poveste.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.