Adevǎrul mǎ înşealǎ când m-aratǎ cǎ iubesc,
Simţurile, vorbǎ goalǎ, în zadar mǎ ispitesc.
Pasiunile pǎtate falseazǎ cât pot de mult
Sǎ-mi aducǎ în ureche şoapte ce nu le ascult.
În noi creşte obiceiul, ros de natura noastrǎ,
Sǎ iubim doar creştineşte şi cu raiu-n fereastrǎ.
Iadul e o fantezie de care nu ne lovim
Câtǎ vreme ne rugǎm şi de ,,cornea” ne ferim.
Obiceiuri naturale le îmbrǎţişǎm cu drag
Când nimic nu ne sileşte sǎ dǎm cu capul de prag.
Iubirea, de-i naturalǎ, nu pǎleşte mai deloc,
Cǎ nu s-ar numi iubire, dac-ar sta sub un obroc.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.