Mă întrebi preacurioasă
Despre lume dacă-i bună.
Îţi rǎspund, sincer, nu-mi pasă
Dacǎ-i rea sau dacǎ tunǎ.
Ştiu c-aleargă după goluri,
Dup-avere şi mǎrire,
Neînţelegând simboluri,
Semǎnǎ dezamǎgire.
Şi se zbate, şi se zbate,
Lucruri multe să adune,
Dând esenţele la spate,
În precar se recompune.
Încercând sǎ-şi fac-o vilǎ
Aruncǎ banii cu carul
Şi se vaitǎ, cere milă,
Precum Harpagon-avarul.
Lumea noastră e ciudată
Şi în stradă, şi pe scenă,
Se dǎ-n stambǎ dintr-odată,
Fără s-aibă pic de jenă.
Ei îi sunt necunoscute
Frǎmântǎrile gândirii,
N-are-n cap decât valute
Şi dorinţa preamǎririi.
Singură şi-abandonată
Pe salteaua ei de bani,
Va plânge nemângǎiatǎ
Şi-ncolţitǎ de duşmani.
Când resursele-i se duc
Pe obişnuita rutǎ
Rămâne, drǎguţa, cuc,
Bolnavǎ şi decǎzutǎ.
Roabǎ existenţei sale,
Va gusta din suferinţa
Celor fǎrǎ de parale,
Confruntaţi cu neputinţa.
Negândindu-se vreodatǎ,
C-a umblat după himere,
Va bǎga de seamǎ-ndatǎ
Cǎ va trage la galere.
Şi înţelegând, sărmana,
Cǎ-i veni şi vremea ei,
Îşi va ridica dugheana
Într-un ţintirim cu tei.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.