Nici preşedinţii nu dureazǎ,
Se sting şi ei
Ca tot ce moare-n vie
Şi-atunci mǎ-ntreb şi eu,
Ca orişicare,
De ce ȋşi ţin poporul
Ȋn sǎrǎcie?
Preferǎ sǎ se plimbe-n lume
Numai ei?
Sǎ vadǎ locuri
Ce n-au visat vreodatǎ,
Şi-apoi se-ntorc ca miala
De mamǎ ne-nţǎrcatǎ
Spunȃndu-ne doar vorbe,
Aşa, numai sǎ fie,
Cȃnd simt cǎ ea, obiala
Se simte cǎ-i trǎdatǎ.
Cu o blȃndeţe chialǎ,
Mimȃnd şi modestie,
Explicǎ plini de falǎ
Cǎ au şi dȃnşii-un drept,
Ca lumea toatǎ,
La ceea ce numesc
Prea ȋnţelept,
Viaţǎ privatǎ.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Adina Speranţa
Mulţumesc pentru lectura şi pentru aprecierile spumoase.
samoila
samoila (autor)
luni, 20 februarie 2017
:)) ...Ca de obicei, ironie subtilă :)
Cam multe pronume, alese chiar drept rimă. Chială-mială ...mi-au atras atenția :)
Lecturat cu drag!
Adina Speranta
duminică, 19 februarie 2017