Pe buzele secundelor ce trec,
Sclipesc clipele, se zbat,
Aş vrea doar un moment să mai petrec,
Pe pudra anilor; un veac.
Limbi de ceas se prind-n sărut
La fiecare oră fixă,
Şi inima-mi bate-n trecut,
Iar eu rămân tot tristă...
Pe aripi de minute scurse,
Vărs praf de zâmbete de stele,
Toate-s cu dragoste unse,
Însă nu şi ale mele.
Vise, şoapte, iar minutul,
Mă agaţă de o geană,
Timpul, iartă-l, el nebunul,
Fugi!; căci el o ia la goană.
Muritori în segmente de viaţă,
O minune de o zi,
Doar o oră, o speranţă,
Să mai fim din nou copii.
Frunte lată, cerul umed,
Timpul, iată!, tot aleargă.
Temeri, frici, suspin şi vuiet,
De unde-i atâta grabă?
Doruri calde, doruri reci,
Timpul pleacă, se ascunde.
N-o să simţi de-ai trăi-n veci,
Sărutul dintre secunde.
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan