Destin de femeie...
Ani mulţi din viaţa mea trecură,
Bilanţul vieţii-i tot mai greu
Şi mă condamn c-un fel de ură
Că n-am şi eu destinul meu.
În jurul meu e lumea aşezată:
Familii dragi visând la casa lor,
Eu, încă, sunt dorită, aşteptată,
De o tristeţe rece-n dormitor.
Mereu mă mint, voit, şi mă încarc
Şi tot aştept sperând la cineva...
Şi sufletul aş vrea să mi-l descarc,
Dar cui să spun durerea mea?
Aştept, şi cred şi zic că poate mâine,
Şi visele le-adun când mi se rup,
Dar, cu turbată foamete de câine,
Simt puterea evadând din trup.
Cu ochii sfredelesc nemărginitul,
Şi n-au potecile peron prin mine,
Doar vântul îmi şopteşte că sortitul
E prins şi azi cu treabă şi nu vine!
Şi fuge plânsă ziua care fu, şi mâine
Mă-mbrac cu doruri, gata să erup,
Dar, cu aceiaşi foamete de câine,
Îmi simt durerea ronţăind din trup!
Ani mulţi din viaţa mea trecură...
Am tot sperat minţindu-mă mereu,
Dar nu-l condamn şi nu am ură
Pe cel ce-a scris, aşa, destinul meu.
21.05.2014
vezi mai multe poezii de: ROLEA NICOLAE
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Foarte , foarte frumoasa! Multumesc.
stomff
sâmbătă, 06 iunie 2015
Intotdeauna frumos
rebeca
vineri, 05 iunie 2015
Chiar o poezie superba!!!
Mari
vineri, 05 iunie 2015