Destin
...
În vremurile de-nceput,
Visam, necopt și necrescut,
Că vreau să fiu cosmonaut.
Și țineam totul secret.
…
Dar timid, spuneam stingher,
Că nu vreau s-ajung inginer,
Ci mai degrabă gunoier
Și asta le-o spuneam încet.
…
Iar gunoier nu am ajuns,
Deși, nu aș fi fost de plans,
Însă, ai mei m-au constrâns
Să-ncerc s-ajung ofițer.
…
Totuși, inima-mi spunea
Să nu plec, să stau cu ea,
Căci ea este aleasa mea
Și-n rest, totu-i efemer.
…
Pentru că îmi era rușine,
Am plecat, dar n-a fost bine
Și am rămas cu-n foc în mine
Ce-apoi, a început să doară.
…
Deși-nvățam cum se cuvine
Și-aveam destule discipline,
Toate-mi erau total străine
Și dorul părea că mă omoară.
…
Dar n-am ajuns nici ofițer,
Pentru că totu-i efemer
Țineam iubirea la secret
Simțind că mor, încet, încet.
…
Dar într-o zi, ca prin minune
S-a reaprins acel tăciune
Și când credeam că s-a sfârșit,
Te-am căutat și, te-am găsit.
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.