Goliciunea se varsă în pahare care nu au finalitate,
sufletul meu s-a stins după ultimul.
Totul în jurul meu e pe picior de plecare,
eu zăbovind în crâşmă - aşteptănd ultimul tren.
E cel mai rece septembrie dintotdeauna,
dinţii îmi tremură şi ochii îmi umblă rătăcitori,
între degete biletul îmi tremură
şi respiraţia îmi e acoperită de muzica-n ecou.
În jurul meu zac paharele goale - oamenii rupţi de sine,
simţ sufocant de inferioritate,
nu ştiu cum să simt ce se rupe în mine,
dar faptele mele sunt declinul moral.
Suspinul meu e înecat în demisec,
sunt cuvinte ucise pe urme de surâs.
Aş spune atâtea, dar nu mai e vreme,
crâşma se-nchide - trenul meu s-a dus.
vezi mai multe poezii de: andrioaiadianas
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.