Dezmierdul
...
M-am temut vreo două generații
din mine, doar atât să nu te pierd
și-n ore lungi, plimbam prin ecuații
gândul că te găsesc și te dezmierd.
...
Îmi era teamă, de câte se succed
cu-atât de multe și goale ocupații
și niciodată n-am să te dezmierd,
c-am să te uit, suferind mutații.
...
Însă destinul mi-a cerut să-l cred
și cu acuzele să nu mă mai reped
să am răbdare căci are informații,
...
Dar nu-mi poate da multe explicații,
că nu voi suferi masive deformații
și te voi găsi și-am să te dezmierd.
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.