Un soare cafeniu, în cețuri, raze își împlântă,
Se albăstresc cărări ce suie-n munți;
Din gloata celor mulți, un om se pune-n frunți
Și ordin dă brunilor lupi, ordin de seară...
Din smoală, păsări Phoenix, se despletesc
Ca de-o cenușă la poale de suri nămeți;
Cu focuri se-așază sub hrubele de apă,
Când vinul fierbe în ciorchinii cosmici.
O ușă maronie văruiește ferestre cu gratii,
Din care curge-o sevă de hulubi călcați
De părăsiri de zmei, cu cozile îmbătate...
E verde pal a dragostei căsuța de altăoară.
În pragul ei crescut-au flori de iasomie,
Cu frunze ce schițează gesturi vechi;
Năstrușnice plantații de arămuri seci,
Încercuiesc zimțate scuturi însângerate.
Se plafonează în aer statornice idealuri;
Din rădăcini s-au înălțat lemnoși arbuști,
Ghimpați, ca o săgeată ruginie și tăcută
În cadre crucifere de petale surghiunite.
Mănunchi crengos de crețe saduri
Sub vegetale umbre de sticleți, -nori încrucișați;
Dorm ciutele pe cărămizi izvoare
Iar turmele de miei visează cruci.
Corali se îmbrățișează în vânturi ninse, reci,
Lăsând sărutului cărări din pufuri moi, închisori;
Din fum se nalță Dumnezeu la ceruri,
Neștiind acuma unde-și are loc, în cer, în lut, în fum?
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.