Dimineaţă de mai - invocaţie - Florin T. Roman
Poezie adăugată de: Florin T. Roman

    joi, 04 mai 2017

Vino, dimineaţă frumoasă de mai,
cu creanga ta verde desprinsă din rai,
cu cerul tău tandru ca un zâmbet subtil,
cu soarele-ţi vesel ca un joc de copil!

Vino, dimineaţă curată de mai
cu ochii de-azur şi cu părul bălai,
cu izvoare de dor şi cu braţe de flori,
cu penaj în alb-negru şi cu vise-n culori!

Vino, dimineaţă-nsorită de mai
cu utrenii pe buze şi dulceaţă în grai,
cu voal de zefir, cu feeric decor,
şi cu poftă de viaţă, şi lumină, şi zbor,

cu lacrimi de rouă, menuete de fluturi,
cu strângeri de mână şi bezele, săruturi,
cu tăceri de luceafăr şi cuvinte de-amor!
Dimineaţă senină de mai, te ador!



vezi mai multe poezii de: Florin T. Roman




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Vino poezie gingaşă în luna mai
Să-mi picuri în suflet verdele din plai,
Dimineaţă dorinţă de viaţă să-mi dai,
Să-i simt versului parfumul suav din rai!

Mi-a ajuns la inimă prospeţimea poeziei tale, Florin! Felicitări!
Ina M.
duminică, 07 mai 2017