Din abisul singurataţii
S-a nascut o umbra
Îţi ia iubitule, locul
Căci ai plecat, nu-ţi dau de urmă.
În ficare zi umbra creşte,
Se transformă
Ia infaţisare de monstru.
Devine - diformă.
Eu ma înfior şi caut
În ochi-i un pic de îngaduinţă
Să mă lase să traiesc
O rog cu staruintă.
Dar corpul şi mintea mea
Încep a simţi acut
Cum frica, singuratatea
Mă atacă, încerc să-mi fac un scut...
Mă apar, lupt cu toate
Cu toţi, cu lumea, eu
Cad, însa parasită
Chiar şi de Dumnezeu.
Fiinţa-mi atunci goală
Ca o carcasă veche
Aruncată, pe marginea de drum
Stă fară de pereche.
Şi trecatori grabiţi
O privesc, o studiază,
Râd, o jignesc, o bat…
…o torturează.
Din abisul singurataţii, strig,
Nimeni nu mă salvează!
Doar disperarea
Mă îmbraţişează.
vezi mai multe poezii de: Anita
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc frumos Alex!
Anita
vineri, 13 martie 2015
O poezie foarte bună, prima citită pe ziua de azi.
alex
joi, 12 martie 2015