Din gânduri
Ai încercat să mă compui din gânduri
Şi ce frumos m-ai scris a doua oară,
Şi ce suav mi te- ascundeai prin rânduri...
Ca melodia dulce de vioară!
Eram parfumul teiului în floare,
Tu adierea vântului în zori
Ce mă purta prin razele de soare
În primăvara plină de culori .
Mi-ai aşternut în palme -ntreaga zare
Jertfind un curcubeu înrourat
Ce mi-a căzut ca trena la picioare
Şi n-am simțit pe unde am călcat!
M-ai prefăcut în stele căzătoare
Pe care ochii tăi le-au adunat
Şi mă vedeai aşa strălucitoare...
Precum un cer în soare înecat!
vezi mai multe poezii de: Panait Gabriela