Azi vântu-i roz, mă mângâie pe plete,
Mi-așterne în părul căprui parfum de levănțică,
Pe lac, uzine de cenușă, fumuri geometrice,
Neprihănite iubiri, înfing în pari minciuna
Și dezvelesc albastre flori în murmur, înșiruiri
Din nostalgia pernelor otrăvitoare;
Doar păpădii ce tremură gingașe din răsărit,
Mărgelelor le prind elastic zidind părinți cărunți.
Să scape de rușine cortegii de tunete și brazi;
Pomi tineri, parestezii pe acoperișuri verzi de case,
Cu ușile de miere, cu salcia dulceagă;
Cocorii cu gât lung de foame pe insulă bocesc.
Ca-o secetă vinul în ciorchini de mov vlăstar;
Colindă lupii pe sub lună ca stelele în Car,
O broască sângerie cu lacrimi lungi pe burtă,
Un fluture iubește ce stă pe apă și-o sărută.
Eu sunt aici cu corbii mei, adevărații corbi ai mării,
Ei mă cunosc că le sunt pâine și glasul primăverii;
O moară neagră peste sat întinde aripi mari,
De ieri îmi macină poemul să facă un cuib de greieri.
Șerpi de piatră încolăciți la rădăcina unui pom;
Pe pământ strămoșesc scriu povestea morții;
Îi bate vântul tare peste sâni c-o nuia de-argilă,
O ciutură, vârtej într-o fântână ca-o cârnă viitură.
Trestiile dansează pe valuri, se unduiesc în subțire inel,
Conuri roșii peste deltă stau in formă de vapor;
Plopi înalți cu crengile nesupuse, doi plămâni,
În drumul meu copil de zeu cu sângele albastru.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.