Din tot ce am avut
În viață, cel mai mult,
Mă doare c-am pierdut
Zâmbetul bun.
Că n-am știut
Și n-am putut păstra
Din tine, nici măcar
O umbră a ta.
Îți plâng îmbrățișarea
Rătăcită,
Prin brațele deschise
Într-o clipă.
Din tot ce mi s-a scurs
Pierdut pe veci,
Mă doare
Că prin viață nu-mi mai treci.
Când umbra cenușie
A toamnei, se adună,
Nu plâng decât tradarea,
Că-mpreună,
Am fi putut rămâne.
Uneori,
Mă doare c-am pierdut
Clipa când noi,
Râdeam de viață
Socotind că nimeni,
N-o să separe
Ale noastre inimi.
Și cel mai mult
Din ce-am pierdut
Mă doare,
Că mi-ai luat vara
Și mi-ai dat ninsoare.
Că mi-ai pătruns
În suflet ,ca apoi
Din cerul meu
Să zbori spre alte zări.
Și că mi-ai luat
Să vinzi ca pe-o nimică
Din buze, zâmbetul,
Clipa promisă.
Din ce-am pierdut îți plâng
Doar lipsa-n noapte
Și visul, dacă l-am avut.
Și poate,
Îmbrățișarea dată
Pe furiș ,
Ce încă-aș vrea
S-o mai primesc,
Suiș,
Să urce până-n suflet
Unde tu,
Ascuns să stai,
Să mă aștepți să vin .
vezi mai multe poezii de: ileana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.