cineva şi-a scris dorul în călcâi
cerul în umărul meu
verde greu simt a arbore în ploi
cineva întreabă
e pasul umbră de nor?
cineva nu va şti niciodată să-i răspundă
cu sine de mână
cineva merge prea năuc de toate
şi nu e nimeni să-i spună
- hei, omule năuc,
cine ești tu, cine umbra?
cineva atinge umărul timpului a trecere
cineva a rămâi
o adiere – poate umbra umbrei teilor
şi a coacăzilor, şi a vişinilor
şi şoapta scrisă în roua clipelor
din cântul mierlelor şi cântul zărilor
cineva merge înaintea visului meu
un om şi o umbră
cu acte albe de umbră
îl strig străine şi râde: sunt eu
din coşul plin ochi
cu stele ce mor uneori
şi stele despre care nu poate şti nimeni
nume mii trebuie să fi primit până acum
eu râd şi îmi răsfir pletele
şi degetele
cu umbrele pe ziduri
ca nişte iederi însetate continuu de lumină
şi scriu, scriu
alb cuvânt să mai aleagă
drumuri cu inima lor
să aibă nin-soare
dacă prea-ploaie vor şti ochii lor,
şi parfum de pruncie
cu abur de pită vie
în ştergar cu flori de in
împletit nu în trei, nu în patru
în a sufletului harpă
și ani mii
dintre ceruri de tei și castani
_
Copyright Mariana Fulger
vezi mai multe poezii de: mariana fulger
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
vie lumea asta, a umbrelor. am citit ce-ai scris pana acum, chiar daca acum las semn.
aprecieri!
roxana.c
sâmbătă, 05 martie 2016