Doar că vântul...
Într-o zi din toamna noastră,
văd lipită de fereastră,
o singură frunză de nuc,
adusă de un vânt năuc,
strivită, galbenă şi udă,
prinsă parcă-ntr-o paludă,
de un vânt ciudat, zălud,
ce îmi bate dinspre sud.
Nedreptate! strig întruna,
cine a adus furtuna
ce a smuls o biată frunză
şi cu moartea-i se amuză?!
Vânt zălud ce aduci ploaia,
lasă-mi frunza şi odaia,
să respire potolite,
picăturile strivite
lasă-le să curgă lin,
într-o noapte de satin,
vânt avid de ploaia grea!
însă vântul tot bătea,
ciudat, nervos, tot mai zălud,
bătea întruna, dinspre sud.
vezi mai multe poezii de: sorina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.