DOAR CORBII VEGHEAZĂ - Agafia
Poezie adăugată de: Agafia

    marţi, 25 aprilie 2017

M-am aşezat pe marginea sufletului
să înfloresc lumini din hău
e atât de frig!
doar corbii veghează
umbrele tăcerii
undeva la răspântiile durerii
crabi cu cleştii de aramă
decupează altare uitării
îi văd îi aud
cu tristeţea braţelor rotunjite
peste aduceri aminte
între întunericul luminii şi cuvânt
oglinzi coapte
sub limbile Gheenei
rotesc cărările îndoielii şi speranţei
e atâta ceaţă
încerc să mă adun din mine
victimă şi călău
beată de iluzia înţelegerii
cu închisorile sfărâmate
beau sânge de lună
din noaptea răsturnată-n corbi
sălbatică înflorire
vis şi ţărână
volbură şi flori
mi-e atâta sete de tine



vezi mai multe poezii de: Agafia




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc, Ina!
Agafia (autor)
marţi, 09 mai 2017


Amintire şi uitare, credinţă şi necredinţă... limita dintre ele în minte şi suflet! Foarte frumos transpus în versuri! Felicitări!
Ina M.
duminică, 07 mai 2017


Multumesc pentru lectura si comentariu. Cand cel care citeste "vede" ceva care poate sa fie nu chiar starea traita de autor cand a scris este un punct castigat de poezie. Nu sunteti departe de ceea ce eu am vrut sa transmit.
Cu prietenie,
Agafia (autor)
joi, 27 aprilie 2017


Imi place mult ideea! Uitarea ce musca, uratul ce inghite mai totul si totusi, parca pentru a aluneca un picut mai usor, acea sete...
Stiu, e foarte probabil ca aceasta interpretare schitata de mine sa fie de toata jena, insa am considerat ca era un risc ce merita asumat. (Sper sa aveti intelegere.)
Am citit cu placere!
florianruse
marţi, 25 aprilie 2017