Din neguri spre mine sosi, medicul,
Doctorul de dorință aprins.
Era foarte frumos. Ca în diminețile cu soare portocaliu îmi tulbura trupul precum razele cerul.
Îi scriam pe mâini o poezie.
Poezia unei garofițe purpurii, Dianthus.
,, Sunt îndrăgostit " a rostit el. De altfel îmi doream să se întâmple, citisem lucrul ăsta într-un oracol cu flori presate.
Dar el pusese între noi o femeie ca un fel de blestem, obstacol peste care trebuia să sar fără să-l ating.
În cele din urmă m-am hotărât, de fapt destinul l-a învins. I-am spus: ,, Sunt pe cale să vin' .
,, Primește-mă!" Încă nu știu ce s-a întâmplat.
Scriam pe nisipul fierbinte cu degetul roșu.
Îi conturăm corpul îmbrăcat în halatul negru doftoricesc cu mânecile scurte.
Marea se aprindea în culori neobișnuite și-n loc de valuri avea biserici mici, cu pragurile albe.
Spuma îmbrăcată în sutană avea libelule în loc de nasturi.
Țărmurile se mișcau și se ridicau instantaneu spre cer,
luau forma de catedră, precum un pupitru vișiniu din lemn și
din stofă veche.
M-am cutremurat: ,, Ești aici!?"
Nu mi-a răspuns. Scriam.
Scriam...
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.