Dor de o frunză verde
Sufletul mi-e plin de sânge
De pe frunze ruginii
Inima în mine plânge;
Al cui sunt de nu mai vii?
Sub o piatră funerară
Pot să stau veacuri târzii,
Dar întreb bruma de seară:
A cui eşti de voi muri?
Se ridică munţii-n cer
Ca un stol de nori plutesc,
Daca toamna-n frunze pier
Vara-n muguri mă ivesc!
Doruri albe de mătasă
Aşteaptă să le trezesc,
Lasă-mă, frunză frumoasă,
Lasă-mă să-ţi mulţumesc!
Ud şi trist e cerul, blană,
Cu steluţele-n picare,
În genunchi, ca la icoană,
Lasă-mă să-mi cer iertare!
Sau măcar într-o simţire
Unei lacrimi, când visez,
Lasă-mă plin de iubire
Cu-a ta frunză s-o botez!
Apoi, pe banchiză în pustiu
Pot să fiu hrană la foci.
Dar cui rămâi de nu mai viu?
Al cui sunt de nu te întorci?
27.11.2011
vezi mai multe poezii de: ROLEA NICOLAE
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
O,crede-ma :sunt primul care
Te-a preţuit şi te-a-nţeles ;
Şi-am pus puterea-mi la picioare
Şi drept icoana te-am ales
Dă-mi dragostea ce se –nfiripă,
Dau nemurirea mea pe-o clipă .
Mi-a fugit mintea la juramantul Demonului lui Lermontov cand am citit versul ..."În genunchi, ca la icoană ":)
Daca toamna-n frunze pier
Vara-n muguri mă ivesc!....
superb! ...
Adina Speranta
marți, 02 iunie 2015
Foarte frumoasa poezia si mesajul excelent. Ultima strofa sufera un pic.
stomff
marți, 02 iunie 2015