Și mi-este dor,să mai existe cineva
Cum exista odată,pe al nost’ pământ
Om care,să își iubească patria
Și pe cei,ce-n a ei curte sunt
Mi-e dor,să mai existe precum odinioară
Nu în dicționar „cuvântul” și “onoarea”
Să nu dicteze,în scumpa noastră țară
Nici bani,statutul sau culoarea
Doresc,ca voi acei ce-mi dați citire
Să militați,pentru-ale voastre drepturi
Să nu uitați,că pentru-a voastră fericire
Mulți-au fost izgoniți,de pe-aceste ținuturi
Deșteaptă-te române,acum sau niciodată
Cum Mureșanu-a scris,acum amar de vreme
De vrăjmași,patria să nu-ți fie luată,
Ridică-te române,luptă și nu te teme!
06.11.2015
vezi mai multe poezii de: Gustavo El
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Stiu ca nimeni nu traieste vesnic si mai stiu ca tot ce ramane dupa noi e acea amprenta pe care o lasam asupra lumii,asupra celor din jur.Din pacate,multi din vremea aceasta raman corigenti la capitolul asta...Multumesc si eu pentru tot!
Gustavo El (autor)
marți, 10 noiembrie 2015
Ne mai deşteptăm... trezim, din când în când dar... adormim la loc. Suntem somnoroşi... ne ia somnul imediat când suntem momiţi cu o sumă de bani sau... 1 litru de ulei... zahăr, făină sau... o masă... un grătar... câţiva mici la un patron şmecher? Băieţii deştepţi... da, dar... vor trăi cât lumea şi pământul sau... vor deceda într-o bună zi ca orice om de pe pământ?
Mulţumesc.
pavalachepaul
vineri, 06 noiembrie 2015