A bătut, azi, toamna....pe-nserat....la fereastra gândurilor mele
Și mi-a pus pe pleoape și pe vis, un noian de-frunze și de stele.
Le adun, ușor, in pumnii calzi și cu ele scriu o poezie,
Versuri despre zori de primăveri, despre cer, lumină, armonie.
Dar, pe umerii mei desfrunziți, bruma se așterne mătăsoasă,
Ca un șal pufos de catifea, o mantie rece și pufoasă..
La o gleznă-imi fâlfâie, taios, gerul nesfârșitelor hotare
Unde nu există flori de crini, câmpuri verzi și nicio sărbătoare.
Parcă m-a robit, pe veci de veci, iarna ce s-apropie de mine
Cu-ale sale troienite căi ce mă poartă numai spre suspine.
M-aș opri să mă-ncalzesc puțin, să respir candoarea primăverii,
Să m-adap cu stropii fini de Har, Cer senin și Zorii Învierii.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.