Afară ninge, eu plâng prin vise,
De la același geam pierdut.
Iar sufletul parcă e mut
Și mă gândesc: „Ce-mi trebuise?...
Mă-ntreb: „Oare-s îndrăgostită?”
Sau poate-ncep să delirez,
Căci viața-mi este povestită
De-un vis și nu pot să-l blurez.
Of, de m-aș înălța la soare,
Aș fi cea mai micuță stea,
Și l-aș veghea, l-aș lumina,
I-aș da îmbrățișări ușoare.
Și aș trimite păsărele
Să-i cânte cântece de dor,
Căci pentru el vorbesc cu stele
Și fur replici de scriitor.
Și oare îmi doresc prea mult?
Căci tot ce vreau cu-adevărat
E să am sufletul pictat
De zâmbetul cel de demult.
vezi mai multe poezii de: delia.nejnec
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.