DORUL DE TIMPUL VIEȚII
(sonet de restriște)
Prin timpul vieții străbat cu soarta mea
Învăluită în ceață și geruri,
Ce îmi înalță sufletul spre ceruri,
Lângă străbuni o veșnicie să stea.
Voi duce dorul vieții în eteruri,
Că-n colț de suflet dăinuie iubirea
Și făclie luminând amintirea
Din rodnice și glorioase vremuri.
Pe podul către veșnicie trece
Convoiul sentimentelor duioase,
Ce-n Universul tainic mă petrece.
Din dor de viață cresc ramuri stufoase,
De laur, menite să îmi vindece
Spirit zburător spre zări luminoase.
Maria Filipoiu
vezi mai multe poezii de: maria.filipoiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.