Ca un cuțit de cristal moartea cu ochii-n pământ, cu fluturi negri în palme șoptește:
- Copil nebun, tu, zadarnic te plimbi cu crucea pe umăr, de colo încoa, de colo colo, du-te-vino, eu am murit de ieri de dragul tău.
Se privește moartea în oglinda de apă și o lacrimă albă-lucie, transparentă din ochiul brunet îi lunecă și tace.
Eu șchiopătând, cu aripile rupte, cu ochi neodihnă, cearcăne supte, din buze sângerând înspre vânturi confuză cu inima-mi în cârje umblam azvârlită; piatră arzătoare.
- Arată-mi ieșirea, tu moarte cochetă cu farduri de groază, cu obrajii de gheață, cu părul vâlvoi, apretat.
- Vezi drumul cu inele, tu cântă ca un greiere, apucă în dreapta unde-s opt cătârari și dă-le această șuviță, această umbră și frâul ăst de aur și atâta, nu scoate-un cuvânt.
Moartea suspină și pleacă.
Condiție gravă, cu sânul roșu, cu fața albastră, cu gândurile smulse, apuc înspre soare și-i pieptăn o rază.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.