Drum frânt - Nicu Hăloiu
Poezie adăugată de: nicu hăloiu

    joi, 07 septembrie 2023

Drum frânt
...
În întunericul strâns, de lumină lipsiți,
Trăim vremuri de plâns, inutili dar cuminți,
Suntem noi cei ce vrem armonie sub cer,
Dar cântăm și strigăm slăvind un ev efemer,
Holbându-ne tâmp la cei ce ne mint permanent,
Plătind mult prea scump Dumnezeul absent,
Iar când toate ne mor și vise ne-apun
Doar un foc arzător arde-n noi tot ce-i bun,
Anulăm tot ce-i sfânt privindu-l de sus,
Cu tehnologic avânt îl desființăm pe Iisus,
Ne privim în oglindă de ne stă părul drept,
Dar n-avem scânteie s-aprindă inima-n piept
Ăștia suntem acum neștiind ce-i cu noi,
Ne spălăm cu parfum dar mirosim a gunoi,
Venim de niciunde și ne-ndreptăm nicăieri,
Suntem ființe flămânde de bogății și plăceri,
Din popoare ușor ne transformăm în cirezi
Și același foc arzător ne face iarăși bipezi
Vom sfârși într-o zi de parcă nici n-am fi fost,
Poate postum vom găsi acel călduț adăpost
Ce ne-a fost hărăzit la frământarea din lut,
Dintr-un șir nesfârșit de etern început!



vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.