Drumul de vineri spre Sâmbăta
...
Clipe trec. Privim amurgul
Pierdut spre rozaliu pastel
La fel cum face și chirurgul
Ce ține-n mână un scalpel!
...
Soarele, s-a dus la vale
S-a ascuns pe după dealuri,
Să fixeze idealuri
Spre alte zări unde răsare.
...
Și-n timp ce conduci, vorbim
Despre cei ce nu mai vor
Să te știe. Și nu știm
Dacă pot vedea color.
...
Nu, nu-i rușine, de ce-ar fi:
Ei nu te-ajută, nu-i ajuți,
De ce-ai face-o dac-o faci
În timp ce te privesc pierduți
Și te-ntreabă unde bați?
...
Spune-le că bați niciunde,
Că nu cunoști apropouri,
Da-n adieri de toamnă, blânde,
Le vezi fețele-n carouri.
...
Clipe trec, ecranu-albastru
Nu poate-ascunde din matrice,
Oamenii sunt un dezastru
Le trebuie brbiturice.
...
Noi, urmăm norii ce curg
Luminați de-un soare șters
Tu spui roz bombon din mers,
Eu spun roz pastel de-amurg.
...
Apoi tăcem. Cine ne-ar crede
Dacă-i spunem c-am văzut
Soarele galben cum se pierde
Într-un roz necunoscut?
...
Deși îți spun: ce ne mai pasă,
De abstractul nepătruns,
Devreme ce am ajuns
În sfârșit, la noi acasă?
...
Dar, vom trăi cu amintirea
Unui amurg plin de mister
Ce ne colora privirea
Cu roz bombon și roz pastel!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.