Drumul până la tine sau cel de după noi - Camelia florescu
Poezie adăugată de: Camelia florescu

    joi, 02 februarie 2017

Să-mi spună cineva şi să-mi arate calea,
De la-nceput de lume şi pan'la "pas în doi":
Acum suntem pe culme , acum ne-apucă jalea
Şi stoluri mari de vulturi se satură din noi

M-a nins de ani încoace cu rouă şi cu fluturi
Şi nu-i de-ajuns lumina să ne croim potecă.
Apucă-mă de-un cântec şi-ncearcă să mă scuturi
Să-mi cadă de pe suflet iubirea intrinsecă

Minute fără rost şi zile fără ore
Sunt anii mei din urmă aprinşi tăciuni mocnind
Adună-mă din vreascuri de voci multicolore
Garoul mai slăbeşte-l să mă aud venind.

Prin sânge şi prin vene galop târziu de plâns ,
Contrast cu voia bună din ochii mei senini,
Nu ştii cât dor de tine în inima am strâns.
(Şi n-ai să ştii vreodată cui trebui ‘să te-nchini)

Eu nu ştiu desfătarea prin mierea zilei oarbe,
Dacă s-ar şti pricepe să se transforme-n noi
În ore şi minute , în liniştea ce-absoarbe
Şi zborul şi păcatul ce strigă-n amândoi

Ajunge un minut, ajunge o secundă
Să-ntoarcă firul vieţii şi să murim iubind
Nu te uita spre noi- iubirea mă inundă,
Şi-ai să auzi în mine speranţele trosnind

Ce face diferenţa în oarbă aşteptare ?
Minutele sau anii ce nu se-ntorc 'napoi?
Şi nu ştiu azi să spun ce m-a rănit mai tare:
Drumul până la tine sau cel de după noi?



vezi mai multe poezii de: Camelia florescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc sincer pentru caldă primire...
Camelia florescu (autor)
joi, 09 februarie 2017


Mulțumesc mult de primire! Bine v-am găsit !
Camelia florescu (autor)
sâmbătă, 04 februarie 2017


Frumos debut ,
Bine ai venit .
petrica_c
vineri, 03 februarie 2017