* simplu la fereastră*
pete pǎtrate cǎlare pe umbra//
ornamente
din geometria tăinuită a mirajelor,
stârnesc
norii cu aripi de condor
s-aducă ninsorile.
trîmbiţi visate cu jocul pe zid //
ce mereu
deschid și închid
ochiul lăuntric al eului-
netezimi de tăișuri
cu pleoape de mlaștini.
dezvǎluiri mereu altǎdatǎ
cu cheia în strǎinul exilului//
jumulite de azi,
împăiate cu ieri,
pardosite cu pietrele trădării de mâine.
culoare
roşii din fulgul amurgului –
cu ninsoarea plînsǎ peste orizont //
un fel de treceri ale secțiunii de aur
ce-absoarb
tăcerea vechilor epoci preistorile
ale fulgerului.
niciodatǎ simplu la fereastrǎ –
singur în culoare//
dupa o zi lungă,
măsurând absența,
negând polaritatea,
un eu impar
într-o mirare pozitivă si receptivă.
pierdutǎ flotǎ
preschimbatǎ-n patinele unor transparenţe de demult//
penultima roată
la zborul mărețului vultur himalayan;
fără un far al victorioaselor fapte,
deasupra oceanului de sentimente.
cetatea
moartǎ cade în întoarcere –
cupǎ cu aripi mistic inundate //
de seva copacului din pulberi de fluturi-
osuar al ecourilor
răsfrânte spre sine.
Nu-i alt fruct decît nimeni cu zdrenţe pe coajǎ de zâmbet –
scoţîndu-şi ochiul
pentru a-şi vedea mai bine miezul//
din mersul spiralat al planetelor,
în jurul marilor aspirații,
pregătind oglindirea lui trei
în undele conștiinței.
cîndva
mi-am citit cenuşiul –
pentru ca spart din lume sǎ-mi înţeleg
nenaşterea //
cândva
n-am știut nimic despre chipul lăuntric al cuvăntului –
pentru ca gonit din lume,
să-mi înțeleg menirea .
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.