E iarăși Crăciun - Lucica Boltasu
Poezie adăugată de: lboltasu

    duminică, 11 decembrie 2016

Te uită cum ninge afară, te uită atent înspre cer,
Înalţă o rugă spre seară şi-o alta în zorii ce pier,
Imploră cu lacrimi Mărirea să-ţi dea pe pământ un răgaz,
Să-nveţi ce înseamnă iubirea, ferit ca să fii de necaz,

Te uită cum fulguie norul, te uită la albul căzut,
Pământul îşi leagănă dorul şi timpul şi-l toarce tăcut,
Minunea de stele străluce, îngheţul te taie la os,
Te-ntrebi...mâine unde te-i duce şi traiul de ţi-e cu folos?

Simţi frigul ce-ţi scurmă în suflet cu gheara-i de gheaţă, adânc,
Îţi simţi neputinţa şi-n cuget, ai vrea să fii iarăşi un ţânc,
Lipsit de tentaţii păgâne, un trai liniştit să trăieşti,
Hrănit cu bucatele bune, să cauţi în sfinţenie să creşti.

Duci dorul căldurii-estivale, tânjeşti după-un soare etern,
Credinţa-ţi oferă o cale, te scapă de rău şi infern,
Doar vântul ce-ţi bate în plete-ţi mai spune o vorbă şoptit:
"Reglează-ţi prietene, viaţa, căci traiul aici ţi-e finit!"

Colinde răsună pe uliţi, în suflet vibrează un cânt,
Renaşte odată cu versul o iesle, un Prunc, un Cuvânt
Şi ninge tăcut printre gânduri şi cetini sclipesc argintiu,
Sub focul iubirii eterne, te simţi astăzi om, te simţi viu.

Speranţa-ţi impune-ascultare, vibrează pământu-n ajun,
Acum poţi rosti: "Ce splendoare, e iarăşi, e iarăşi Crăciun!"
E ziua cea mare în care, slăvim pe Isus, Pruncul Sfânt,
În ceruri toţi îngerii cântă, îţi cântă întregul pământ.

Te uită cum ninge afară, te uită atent înspre cer,
Înalţă o rugă spre seară şi-o alta în zorii ce pier,
Colinde răsună pe uliţi, în suflet vibrează un cânt,
Renaşte odată cu versul o iesle, un Prunc, un Cuvânt!

22/12/13, Barcelona-Lucica Boltasu



vezi mai multe poezii de: lboltasu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc Adina Speranta! Nu ma supar pentru sfaturi, scuze pentru intarzierea raspunsurilor! Motive medicale! GBY!
lboltasu (autor)
sâmbătă, 28 ianuarie 2017


Felicitări, dragă Lucica Boltașu. O poezie frumoasă, înafara mesajului înălțător ...m-a încântat muzicalitatea versurilor, faptul că ai menținut cezura la 9...Dacă nu e cu supărare, într-un singur vers e o mică diferență, și anume:

să cauţi în sfinţenie să creşti

Aici sunt două silabe în plus și se schimbă ritmul.

Te citesc cu mare plăcere și îți ascult poeziile recitate pe youtube :)

Cu speranța că nu te-am supărat, te îmbrățișez cu drag :)
Adina Speranta
duminică, 11 decembrie 2016