E-o liniște de vânt, de parcă norii
și-aștern pe plopi tremurători argintul;
Prin macii sângerii - nemuritorii -
o ciută își croiește labirintul.
Din lanuri unduind câmpii bătrâne
răzbate șoapta spicelor cărnoase;
E-o liniște de vânt plutind prin grâne,
că sufletul a pâine îmi miroase.
E-o liniște de vânt, de parcă anii
și-au dăltuit pe tâmpla mea granitul;
Topiți în zboruri nalte, pelicanii
închid în cercuri albe infinitul.
Pădurea dunăreană se frământă
sub frunzele ce-ngână glas de ape;
E-o liniște de vânt, așa de sfântă,
că Dumnezeu îmi pare mai aproape.
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.