Nimicul e la el acasǎ
Când omul vrea sǎ-şi etaleze
Grandomania ce-l apasǎ
Ca artǎ purǎ pe simeze.
De ce şi-ar face griji
Un ştiutor aşa mǎreţ
Dotat cu minte şi vertij,
Amestecate cu dispreţ?
Nimicinicia l-a ridicat
La rang de rege deplorabil
Cu trǎsǎturi de apucat
Ce-l fac sǎ fie detestabil.
În lumea asta variatǎ,
Omul ce moare sau învie,
Dupǎ credinţa-mbrǎţişatǎ,
E singura fiinţǎ care ştie.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.