E trist și cerul și pământul,
Sub clar de lună nu mai are farmec,
Fără înțeles a devenit cuvântul,
Iar să zâmbim ne e zadarnic.
E anevoie mersul omului pe stradă,
Și i se simte oboseala în priviri,
Iar oasele abia de îl mai rabdă,
Şi-i zilnic condamnat spre prăbușiri.
Nici vântul nu mai suflă de o vreme,
Iar creanga nu îmi mai lovește-n geam,
Accept orice, și doar m-aș teme,
Când pasărea n-o să mai cânte-n ram
Văd zilnic tot mai multe funeralii,
Se-acordă titluri de curaj din om în om,
Dar nimeni nu-i atent și la detalii,
Și că se trage-n plin ca-n poligon.
Sunt uluit de atâta josnicie,
Guvernele sunt pline de inculți,
Ce vor ca oamenii să fie,
După chipul și asemănarea lor făcuți.
vezi mai multe poezii de: Gabriel73
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.