Ecou de Ianuarire
Cu mantia sa cea albă peste dealuri şi câmpii
Peste munţii cei înalţi, cu crestele pân' la nori,
A-mbrăcat iarna natura ce străluce în splendori
Prin albul cel mai curat, prilej de mari bucurii.
Înhămaţi la săniuţe, cu frânghii sub subsuori
Urcă-ncet pe derdeluş, cârduri droaie de copii,
Şi sunt veseli şi toţi râd, ca şi fulgii cei zglobii
Şi de urci pe săniuţă, la vale-n jos parcă zbori.
Pe la case, prin ogrăzi, lumea toată-i liniştită
Şi se bucură de iarnă, că pământul l-a-nvelit,
Cu mantia de zăpadă peste sămânţa-ncolţită
Ca să crească viguros, bobul de grâu înfrăţit,
Şi tot ce s-a semănat, s-aducă roadă-nsutită
Prin grija lui Dumnezeu,... celui ce-a agonisit.
Flavius Laurian Duverna
vezi mai multe poezii de: Duverna
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulţumim pentru comentariu!
Multe binecuvântări sfinte în noul an!
Duverna (autor)
luni, 11 ianuarie 2016
cel mai mult m-a impresionat finalul. Intreaga poezie curge lin si frumos.
Banu.Mircea
luni, 11 ianuarie 2016