El
...
Când a ieșit atunci, din lume,
să nu-i lase lumii mortul,
era nimic, un simplu nume,
azi e nimic, însă e totul!
...
De-i pomenit în rugăciune,
stă cuminte, parcă-i mort,
El niciun cuvânt nu spune,
dar tăcând, El spune tot!
...
De se retrage în pustiu,
pentru lume nu există
iar în moartea lui cea tristă,
pare mort, dar este viu!
...
Iar când a fost doar întuneric,
și El era mort în mormânt,,
De-acolo, de sub pământ
Lumina totul feeric!
...
El a plecat călcând pe moarte
Și ne-a lăsat parcă mai goi,
Dar cu cât e mai departe,
Cu-atât e mai lângă noi!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Citind prima strofa aproape ca am dat-o in blasfemii crezand ca-i despre proaspat alesul... Abia dupa ce am parcurs tot textul m-am mai linistit, realizand despre ce e vorba. :)
florianruse
miercuri, 27 noiembrie 2019