Găsesc acest oraş aglomerat
Bolnav de noi,
Şi caut printre nori,
Pentru un suflet greu de respirat:
Aer!
Număr firele de praf
Şi mă gândesc la timp,
La noi şi la visele ce nu au fost
Şi la anii ce ne-au mai rămas:
Pe Pământ!
Iar raza magică de soare
Se plimba lin prin vena ta.
Eşti ca un emir-n deşertul mare,
Iar ochiul stâng se zbate, topindu-se
În foc!
Şi liniştea se lasă
Precum moartea uşoară.
Eşti cuprins de vrajă,
Iar mâna cade în prăpastia cuprinsă:
De ape!
Şi tot ce-ai vrea să mai spui
Sunt cuvinte deşarte,
Când tot corpul îţi cade
Şi rămâne, doare, ceva necurat:
Dragoste!
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Va multumesc! Totul este insa spontan, bazat pe o idee de moment...
LarisaBalan (autor)
duminică, 08 martie 2015
Scrii ca si cum ai avea niste citate undeva , bine fixate.Felicitari.
ALapis
duminică, 08 martie 2015