Cobor panta sacră a cerboaicei,
Spre rostogolirea râului
Părăsind piscul însingurat
Lăsându-l pradă trăznetului
Fulgerului
Cobor cu gândul întoarcerii
Jinduind, venind mereu după cer
Şi crucea păsării vii
Ce-mi puse pecetea zborului
La mari înălţimi.
Pe cărarea cerboaicei, în străluciea spectrală a văzduhului
Vreau să mă întorc
Depărtându-mi braţele
Cruce devenind, îmbrăţişare,
Pregătită de înălţare, de zbor...
Braţele, mâinile, aripile
Râvnind mereucerul.
Urc
În o
culta chemare
vezi mai multe poezii de: Elena Armenescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.