Te-am găsit într-o matcă deja construită,
Un curs de râu care-avea malul său.
O viață așezată, de alții primită,
În care eu par doar un semn de rău augur.
Suntem două puncte pe axe străine
Ce par să se-atingă la un orizont,
Dar tu porți amprenta unei alte mâini fine,
Iar eu port povara unui gând de front.
Mi-ar fi mult prea simplu să strig ce simt acum,
Să tulbur oglinda-n care trăiesti,
Dar adevarul meu ar preschimba în scrum
Liniștea lumii pe care o iubești.
E vina de-a ști că am fi fost întregi,
De-a vedea potrivirea în orice cuvânt,
Dar trebuie, mândru, sub legi să te pleci,
Să nu tulburi ordinea de pe pământ.
Ar fi o cruzime să-ti cer să alegi,
Să darâm un castel pentru-un simplu fior.
Mai bine să tac, să nu mă dezlegi
De stâlpul infam al propriului dor.
Păstrez egoismul ascuns sub tacere,
Să nu-ți stric decorul ce-I porți ca pe-un dar,
Căci glasul meu n-ar fi decât o durere
Ce-ar aduce în viața voastră amar.
Ești actorul pe care o alta-l atinge,
Scenariul în care sunt doar un străin,
Iar eu sunt regretul ce-n taină se frânge
În sala-n care aplauzele iar vin
Rămânem la margini, privindu-ne mut
Prin sticla subțire a unui „prea târziu”.
Tu în destinul cu ea început,
Eu în regretul de-a fi încă viu.
vezi mai multe poezii de: teoshugs
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.