Totuşi de ce ar fi omul o casă Pe care o
termină de zidit moartea Dacă între noi
se lăfăieşte absurdul cel de toate zilele De
ce atunci când îngerii au laringită Proştii
fac vocalize cu Dicţionarul Drepturilor Omu
lui Dragostea rămânând un autoportret
ratat în doi Vai când moare un om Şi
Dumnezeu se sinucide puţin
Indiferenţa pradă a aproapelui nostru
Ne lasă iar rece O ce bere infernală
Ce melancolie spumantă
Doamne
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
vezi mai multe poezii de: Costel Zgan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
o cupa plina intradevar!
roxana.c
duminică, 19 iulie 2015