Mă trezesc în plină poezie E aproape ora
zece Peste drum se lucrează Aud în sfâr
șit vocea copilăriei Prezentul există cu
toate ferestrele deschise Lumina urcă din
spre pământ Din bibliotecă lumea-mi pare
o carte deocamdată închisă O carte pe care
o știu însă pe de rost Citesc din Wittgenstein
Lumea și viața sunt una
Eu sunt lumea
Închid cartea
Despre ceea ce nu se poate vorbi
trebuie să se tacă
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
vezi mai multe poezii de: Costel Zgan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.