Pornește absența spre noi
demarează în trombă singurătatea
marea singurătate
zeroul absolut
așteptată de toți
hulită cu harfa și flautul fermecat
suflet somnambul cărat cu trenul de marfă al disperării
totuși cureaua de transmisie a divinității
pe la hopurile etice
își mai face simțită prezența luminoasă
cad din pat în pat
din lac în puț
brusc
prin crăpăturile inexistenței
ies la suprafață primii monștri ocazionali
marfă ieftină promoțională
picioarele pline de noroi stelar bâjbâie după ajutor
cadavrul lui dumnezeu duhnește a nemurire
cale de-o poștă
Doamne unde duce mâna mea dreaptă
roua îmi fierbe pe buze
soarele răsare printre dinții încleștați de ură
COSTEL ZĂGAN, EVADAȚI DIN ZĂPADĂ, 2018
vezi mai multe poezii de: Costel Zgan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.