Erezia mâinii drepte - Costel Zăgan
Poezie adăugată de: Costel Zgan

    vineri, 19 aprilie 2024

Pornește absența spre noi

demarează în trombă singurătatea

marea singurătate

zeroul absolut

așteptată de toți

hulită cu harfa și flautul fermecat

suflet somnambul cărat cu trenul de marfă al disperării

totuși cureaua de transmisie a divinității

pe la hopurile etice

își mai face simțită prezența luminoasă

cad din pat în pat

din lac în puț

brusc

prin crăpăturile inexistenței

ies la suprafață primii monștri ocazionali

marfă ieftină promoțională

picioarele pline de noroi stelar bâjbâie după ajutor

cadavrul lui dumnezeu duhnește a nemurire

cale de-o poștă

Doamne unde duce mâna mea dreaptă

roua îmi fierbe pe buze

soarele răsare printre dinții încleștați de ură



COSTEL ZĂGAN, EVADAȚI DIN ZĂPADĂ, 2018



vezi mai multe poezii de: Costel Zgan




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.