Eroare de perspectivă
Ar fi trebuit să bănuim că lucrurile nu sunt atât de clare.
La urma urmei, corneea e o lentilă imperfectă,
iar creierul — un interpret care mai mult inventează.
Și dacă ceea ce credem
nu e ceea ce vedem?
Dacă muntele e doar o ipoteză a nisipului,
iar lumina, o simplă neînțelegere între doi atomi?
Trebuie să fim pregătiți pentru această eventualitate:
ca universul să nu aibă nicio intenție,
iar noi să fim doar martorii unui spectacol
la care biletele s-au tipărit greșit.
Și dacă ce iubim
și-a pierdut al ei sublim?
Ei bine, poate că sublimul a fost mereu un exces,
o broderie inutilă pe o pânză aspră.
Poate că iubirea e mai degrabă o chestiune de meșteșug,
ca tâmplăria sau ca mersul pe jos,
și nu o explozie stelară relocată în piept.
Nu e nicio catastrofă în asta.
E doar o mică revizuire a contractului.
Materia simte în continuare, deși mai puțin spectaculos.
Energia iubește, dar fără să mai spargă paharele.
Rămânem aici, între vederea care ne înșală
și credința care ne-a lăsat puțin obosiți.
O condiție umană destul de rezonabilă,
dacă stăm să ne gândim că alternativa
era să nu fim deloc, ceea ce — să recunoaștem —
ar fi fost o eroare și mai greu de explicat.
vezi mai multe poezii de: Robertkoman
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.