E malul cu nămol și lacu-i înțelept.
Îi infloresc în jur împărații albastre;
În umbra mea îti văd priviri sihastre,
Și-o umbră ‘naltă, zveltă ce-o aștept.
O salcie își piaptănă pletele căzute,
Pe-o ramură-ți trimite gânduri mărmurite;
Ca tu să nu mă lași cu ispitiri durute
Să nu mai zac prin unde risipite.
Îmi spăl veșmintele tristeții-n apă vie.
Ascultă-mi sufletul cum geme de iubire;
Să te îndrăgostesc de lumea mea va fi să fie
Am dezgropat strămoși și neam în nemurire.
Și-s prizonieri pe-o barcă-nlănțuită
Îi țin ostatici să-mi cânte despre tine!
Și-ai lor copii îi alăptez cu jale-ncremenită
La sânu-mi cel de smirnă să vii printre destine.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.