FANTASMA
Am întâlnit o fată frumoasă cum demult
Nu mai văzusem alta pe pământ ...
Dantelă era toată, privelişte şi cânt,
O muzică pe care doream să o ascult!
Nenumărate voaluri îi fluturau în vânt,
Eu am rămas de piatră de cum a apărut;
Ea m-a privit mirată cu-un zâmbet trist şi mut,
În violet drapată şi capul clătinând ...
Şi a trecut nostalgic, aşa îndoliată,
Cu milă şi cu rugă în ochi-i deodată,
Eu neştiind aievea fiinţă de-i ? O stea?...
De und’ te ştiu pe tine, de mult uitată fată,
Ai ochii ce de veacuri îi port în sinea mea!
-“Prietene, nu-s Moartea... te temi... sunt Dragostea”.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.