Fantastice poteci!
În suflet, în adânc, sunt doar o visătoare.
Privirea de sub pleoape doar pe visări îmi șade.
Mă însoţeşte-n drum, spre turnul de smarald
melancolia toamnei, în care norii-mi scald,
de unde ploi mai reci îmi curg precum cascade
cu voaluri arămii, tăcut, să mă-mpresoare.
În urma mea, pe tălpi, tresaltă picuri reci
ce se prefac în păsări, cu aripile mari.
Privirile opresc o clipă către soare
dar ploaia asta cade pe ochi, fără-ncetare
şi norii călători, îmi par nişte hoinari
ce fac din ploi târzii, fantastice poteci!
vezi mai multe poezii de: sorina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.