Privesc,
Ca un al doilea fotograf,
La poza de la nunta mea...
Cu altă mireasă...
Si alti cunoscuti.
Necunoscuți mie acum.
Timpul acela,
Ne-a asezat pe scaune.
Chipurile noastre de-atunci
Si timpul scurs printe ele,
incet, odata cu noi.
Aripile-i de vis,
Sunt mancate de cariii timpului,
care-s mereu flămânzi de maine.
Pacat insă că ...
aripile nu se mai țes
ca la primul îneput.
....caci toata viața-i un inceput...
....chiar si sfarsitul, este un inceput.
Iar sfarsitul, trebuie , si are un sfârsit.
Poate atunci cand incepe ceva nou?
O noua regenerare de aripi frante?
...apoi rostogolirea spre mereul maine ...
Va fi un inceput?
vezi mai multe poezii de: Liuba Sarbu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mie imi place aceasta poezie meditativa ... Multumesc ,Liuba .
Adina Speranta
duminică, 24 mai 2015