Am uitat să-mi iau pastilele
și încep din nou să te văd
cu beatitudine și îmbulzeală
de sentimente descreierate
toate tablourile din cameră
îți poartă chipul
și stelele de afară formează
scări rulante pe care să urc
să ne întâlnim pentru prima oară
unde doar ne imaginam că vom fi
între nori tăcerea e diferită
iar sărutul nostru mut
privirile între noi sunt excentrice
precum un orb s-ar uita
pentru prima dată la crepuscul vara
mă inviți la dans
din privirea ta albă și
La Valse D’Amelie răsună
din pașii noștri pierduți
sub miile de capete pline
cu vise ale muritorilor
îmi trece prin cap o singură întrebare
pe care n-am să ți-o pun niciodată:
noi oare ce suntem?
vezi mai multe poezii de: malinagrigorita
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.