Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Ca de-atâta vreme cos
Singura-n odaie.
Si doar mâna mea, cu greu,
Flori de fir împarte.
Flori aleg, – dar gândul meu,
Gândul mi-e departe!
Uneori, când tin la piept
Strânsa cusatura,
Închid ochii si-l astept
Sa-mi sarute gura.
Iar când umbra serii vine
Dorul creste-n mine
Si tristetea ma doboara
Grea, ca o povara…
O, stiu bine ca-n zadar
Dragostea ma mâna
Sa-l astept cu lacrimi iar
Noaptea, la fântâna.
Nu mai vine sa-i soptesc
Dorurile toate
Si la sân sa-i încalzesc
Mâinile-nghetate!
Ci doar vântul noptii rece
Fruntea mi-o saruta,
Peste codri luna trece
Galbena si muta.
Lung suspina-n freamat greu
Fagii de pe coaste…
Noapte dulce, dragul meu
A plecat în oaste.
vezi mai multe poezii de: marian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.